Cum produce modernitatea prăbușirea ratei natalității

Ascultați o discuție dintre John Anderson (fost prim-ministru al Australiei) și Louise Perry despre cum produce modernitatea prăbușirea ratei natalității.

Vizionare plăcută!

Cum produce modernitatea prăbușirea ratei natalității – Louise Perry

– Știi, dacă tu crezi că plăcerea ta pe termen scurt e cel mai important lucru, atunci, da, copiii nu sunt. Știți cum se spune: „A fi părinte înseamnă numai bucurie și nicio distracție”. Este greu să te gândești la ceva care să fie mai în contradicție cu o cultură hedonistă consumeristă decât faptul de a fi părinte, pentru că în hedonism tot ce contează este plăcerea pe termen scurt, chiar dacă știm că acea plăcere dispare destul de repede, în timp ce a fi părinte înseamnă efort și, mai ales în cazul mamei, durere și disconfort de dragul unei surse de sens și satisfacție pe termen foarte lung. Așa că are sens ca paternitatea să nu fie considerată cu adevărat o parte esențială a unei vieți bune.

– Da. Ironia acestui fapt, desigur, apare în termeni demografici. Majoritatea culturilor occidentale se vor confrunta cu o situație în care oamenii care au trăit acest stil de viață vor ajunge la bătrânețe și vor constata că nu există baza de impozitare, nu există salariați, nu există infrastructura necesară pentru a-i menține în confortul de care au fost atât de dependenți.

– Da.

– Este o ironie ciudată faptul că oamenii nu se gândesc la aceste lucruri.

– Da. Acesta e subiectul următoarei mele cărți, de fapt. Scriu o carte intitulată The case for having kids (Argumentul pentru a avea copii), care e un fel de revers al medaliei. Deci, prima carte a fost despre efectele asupra culturii sexuale ale pilulei care separă sexul de reproducere, iar aceasta e cealaltă parte a problemei, faptul că acum este mult mai ușor să nu ai copii pentru că poți face sex fără să rămâi însărcinată, așa că mulți oameni aleg să facă asta. Cauza scăderii ratelor natalității este o sursă de mari dezbateri, pentru că este destul de ușor să fii îngust în această privință și să spui…

E ceva comun să aud printre prietenii mei din Londra, de exemplu: Oh, prețurile caselor sunt prea mari și de aceea oamenii nu-și mai permit copii. Și da, prețurile locuințelor sunt foarte mari și probabil că e un factor de descurajare pentru unii oameni, dar acest lucru se întâmplă peste tot. Doar aproximativ 3% din populația lumii trăiește într-o țară în care rata natalității nu este în cădere. Unele țări au rate ale natalității chiar mult mai scăzute decât noi (în UK). Coreea de Sud e în prezent în frunte, la o distanță destul de mare…

 – Apoi japonezii, chinezii, italienii din nord…

– Da.

– Este extraordinar, chiar și Bangladesh are o populație în scădere.

– Este uimitor, da. Se pare că există ceva în modernitate care cauzează asta. De îndată ce țările… Iar pragul venitului nu trebuie să fie neapărat atât de ridicat. Nici măcar nu trebuie să fii foarte prosper pentru a începe această traiectorie de scădere a natalității. După cum spuneți, în Bangladesh sau locuri ca acesta oamenii nu sunt foarte bogați, dar au intrat deja în a doua tranziție demografică. Se pare că asta are legătură cu faptul că oamenii devin moderni, în special că devin urbanizați și petrec mai puțin timp…

O definiție a modernității care mi se pare foarte interesantă și atractivă este… în esență, că petreci mai mult timp cu străinii decât cu rudele tale. Pentru că în culturile tradiționale îți petreci practic tot timpul… De exemplu, în triburile de vânători-culegători, ești înconjurat în permanență de rețeaua ta extinsă de copii, și apoi, pe măsură ce oamenii migrează din zonele rurale, trăiesc vieți din ce în ce mai atomizate, mulți oameni abia dacă își văd familiile, își petrec aproape tot timpul cu oameni cu care nu sunt înrudiți, iar acest lucru pare să fie strâns legat de scăderea ratei natalității. Putem specula cu privire la această legătură, dar pare să fie una foarte puternică.

Și da, după cum spuneți, prosperitatea disponibilă în prezent occidentalilor moderni, sistemul de ajutor social, pensiile de stat, asistența medicală socială, toate astea… Aș fi extrem de surprinsă dacă eu aș primi vreodată o pensie de stat, deoarece cred că, până atunci, probabil că în Regatul Unit… aș zice că în jurul anilor 2040 e posibil să asistăm la o prăbușire semnificativă a acestor tipuri de servicii publice, deoarece atunci vor dispărea baby boomerii, care au fost ultima generație născută cu rata natalității peste 2. Dar întregul sistem este o schemă Ponzi.

– Da, oamenii nu au realizat asta.

– Da.

– Este extraordinar.

– Da.

– Gândiți-vă că în Beijing ei încearcă cu disperare tot ce pot pentru a crește rata natalității și nu se întâmplă.

– Da. Pentru că asta descoperă chinezii pe pielea lor, că este destul de ușor să scadă rata natalității – politica unui singur copil a fost destul de reușită – clar că incredibil de coercitivă, dar a funcționat, în timp ce încercarea de a o mișca în direcție opusă nu pare să fie posibilă. – Întotdeauna mi se pare fascinant faptul că nu văd nicio mare îngrijorare din partea feministelor. Dar cealaltă parte a ecuației este dispariția masivă a unui număr mare de fetuși de sex feminin.

– Da. Ei bine, unele feministe vorbesc despre asta, dar e o problemă delicată, pentru că dacă ai de gând să fii radical pro-alegere, există o mulțime de argumente pe care le-ai putea aduce în favoarea unor forme de avort legalizat, dar dacă vrei să argumentezi complet, de pe o poziție de autonomie radicală (că fătul nu are personalitate etc) este destul de greu să combini asta cu gândirea că fetusul feminin ar fi avortat [mai frecvent] pentru că ar avea vreo malformație… Cred că la această sursă de disonanță oamenii tind să nu se uite prea atent.

– E destul de grăitor, totuși.

Sursa:

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:

Cei care doriți să ajutați puteți dona prin:

💰 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐞𝐫 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐚𝐫 💰 :

💸LEI: RO59RNCB0175169318270001

💶EURO: RO32RNCB0175169318270002

🏦Banca BCR, ( cod swift RNCBROBUXXX )

Asociația Mame Și Copii Defavorizați

📋 Cod fiscal: 43475232

💕 𝐑𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭: 0727 357 297 (ID: @paulamanoae)

🅿 𝐏𝐚𝐲𝐏𝐚𝐥: AjutaMamaSiCopilul@gmail.com

☎️ 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧: +40 746 413 861

🥰 Vă mulțumim pentru ajutorul dvs! 💑

Lasă un comentariu

Salut! Sunt ghidul digital al acestui site, pregătit să ofere asistență rapidă.