În cadrul taberei „Din pridvorul satului”, organizată în Parohia Voinești 2, Laurențiu Brăneanu, coordonator al Asociației Mame și Copii Sf. Teofil, a susținut un atelier dedicat implicării sociale și importanței voluntariatului.
În cadrul atelierului, participanții au discutat împreună despre rolul voluntariatului în comunitate, despre solidaritate, responsabilitate și despre modul în care fiecare dintre noi poate contribui, prin gesturi simple, la sprijinirea celor aflați în nevoie.
Totodată, a fost prezentată activitatea asociației și modul în care aceasta vine în sprijinul mamelor aflate în dificultate și copiilor vulnerabili, oferindu-le susținere și ajutor pentru a depăși situațiile dificile cu care se confruntă.
A fost un moment de dialog și reflecție, prin care ne-am dorit să îi încurajăm pe tineri să fie mai implicați în comunitate și să descopere frumusețea voluntariatului și a faptului de a face bine celor din jur.
Dorim să îi adresăm un gând de recunoștință și mulțumire părintelui paroh Rotaru Robert, pentru invitație și deschidere. Îi mulțumim pentru implicarea sa în organizarea taberei „Din pridvorul satului” și pentru grija constantă față de tineri și comunitate.
#tabarapridvorulsatului #voluntariat #educatienonformala #asociatiamamesicopii #atelierepentrutineri #activitatiiasi
